Tags

Related Posts

Share This

- Cei doi tineri din Verona

Launce (.scotând o hârtie): Iata catalogul starii ei. Imprimis. Poate cauta si cara. Pai, nici un cal nu poate face mai mult; nu, un cal nu poate sa caute, poate doar sa care; asadar e mai buna ca o mârtoaga. Item. Poate sa mulga; ia te uita, o virtute dulce pentru o fata cu mâinile curate (.) Speed (citeste la rândul lui): Imprimis. Poate sa mulga. Launce: Da, asta o poate face. Speed: Item, face bere buna. Launce: De-aici si proverbul: binecuvânteaza pe cel ce face bere buna. Speed: Item, poate sa coasa. Launce: E totuna cu a spune: dar stie sa rupa ata? Speed: Item, stie sa împleteasca ciorapi. Launce: La ce bun sa te-agati de-o femeie, daca stie sa te-ncalte? Speed: Item, stie sa spele si sa frece Launce: Asta-i o virtute deosebita; în cazul asta nu mai are nevoie sa fie nici spalata, nici frecata. Speed: Item, stie sa toarca. Launce: Atunci o sa pun lumea pe roate sa aiba din ce sa-si câstige existenta. Speed: Item, are si multe virtuti fara de nume. Launce: Cum ar veni, virtuti din flori; ca nu-si cunosc tatal, de buna seama, de aia n-au nume. Speed: Aici urmeaza cusururile ei. Launce: E-o cursa strânsa între ele si virtuti. Speed: Imprimis, nu trebuie pupata pe nemâncate, asta în legatura cu rasuflarea ei. Launce: Ce mai, pacatul asta îl astupi cu o masa dimineata. Citeste mai departe. Speed: Are gura dulce. Launce: Asta cumpaneste duhoarea din ea. Speed: Zau ca vorbeste-n timpul somnului. Launce: Asta nu conteaza, totu-i sa nu doarma când vorbeste. Speed: Item, Vorbeste rar. Launce: Prost e ala de-a pus-o p-asta printre cusururi. Sa vorbesti rar este singura calitate a unei femei. Te rog, scoate-o si pune-o ca virtutea cea mai de seama. Speed: Item, e mândra. Launce: Sterge-o si p-asta; e mostenirea Evei si nu-i poate fi smulsa. Speed : Item, e stirba. Launce: Cu atât mai bine, n-are dinti sa muste. Speed: Item, apreciaza cam des bautura. Launce: Daca-i bautura buna, asa se cuvine; de n-o face ea, o fac eu; lucrurile bune trebuie pretuite. Speed: Item, e prea darnica. Launce: Cu vorba nu se poate, ca scrie ca e-nceata; cu punga n-o sa fie, c-am s-o tin zavorâta; cu altceva se prea poate, si nu pot face nimica. Asa ca treci mai departe. Speed: Item, are mai mult par ca minte, mai multe cusururi decât par, mai multi bani decât cusururi. Launce: Opreste-te, e-a mea; de doua sau de trei ori la ultima rubrica am luat-o si m-am lepadat de ea. Repeta asta. Speed: Item, are mai mult par ca minte. Launce: Mai mult par ca minte? se poate; o s-o si dovedesc; cârpa acopera sarea, deci e mai lata ca drobul; parul care acopera mintea e mai mare ca ea, caci ce este mai mare ascunde ce este mai mic. Ce urmeaza? Speed: Si mai multe cusururi decât par. Launce: Asta-i cumplit! Ah! aici ma lepadasem. Speed: Si mai multi bani decât cusururi. Launce: Iata o vorba care face cusururile simpatice. Mda, o sa fie a mea.

* * *

Întocmirea unei astfel de liste a calitatilor si defectelor unui subiect, cu rubrica obligatorie a “observatiilor”, constituie un obiectiv de baza al muncii psihologului si mai ales a psihologului scolar (sub numele de fisa psiho-pedagogica). Ea este si o distractie a elevilor din clasele mici, neam de neamul lor, sub numele “oracol”, copiii jucându-se astfel de-a caracterizarea psihologica. De ce nu si fisa premaritala, propusa de William Shakespeare?

Epilog

Tema acestei carti este mult prea simpla ca sa aiba nevoie de lamuriri suplimentare. Obiectul nostru a fost sa demonstram ca în opera shakespeariana se întâlnesc la tot pasul întâmplari si caractere care clarifica avant la lettre cele mai multe concepte, probleme si metode ale psihologiei moderne în toata varietatea lor. Au ramas nespus de multe texte vrednice de a fi comparate cu datele psihologiei noi, dar epuizarea lor ar presupune o carte de prea mare specializare, pe când dorinta noastra a fost sa scriem un eseu usor de citit, ce sa edifice amatorii teatrului lui William Shakespeare asupra unui epitet des folosit, dar putin înteles în acceptia lui stiintifica.

În schimb, nu ne-am putut împiedica de a informa cititorul asupra datelor unor cercetari ce am efectuat, aparute în reviste mai greu accesibile ori mai rar cautate, deoarece ele deschid, credem, o cale noua catre fiinta umana.

Desi intentia noastra a fost sa evitam terminologia specioasa, impusa de progresul investigatiilor (si socotim a nu fi depasit limitele elegantei rabdari), daca am abuzat de bunavointa celor care ne-au sarbatorit paginile citindu-le, cerem, cu autentica parere de rau, iertare si solicitam întelegere si atentie pentru continut, în pofida iritantelor repetari de nume noi si greoaie. Subliniem ca rostul acestor analize ale “gândirii dihotomice-antonimice” este de a elucida (pentru moment, de a delimita, ca în cartografie) capacitatea ignobila a omului de a purta masca, adica de a minti. Un astfel de scop scuza mijloacele. Or, bardul englez a fost cel mai stralucit observator al minciunii care se strecoara ca o sopârla veninoasa printre ruinele gândurilor nobile îmbrâncind tencuiala si varul sub care renascentistii îsi ascund setea lor de parvenire.

A întelege ca Shakespeare este un mare psiholog sta la îndemâna oricui. A o afirma e o mare banalitate. A o demonstra este un joc – adevarat – agreabil, dar ramâne, totusi, un joc. Lectura lui Shakespeare presupune mai mult. Lumea personajelor lui e lumea noastra. A-i întelege eroii înseamna sa ne întelegem pe noi însine. A ne întelege pe noi însine înseamna sa ne întelegem semenii, înseamna sa întelegem omenirea, înseamna sa ne apropiem unii de ceilalti, înseamna sa vedem în prietenul nostru si în cel care ne dusmaneste reflectarea aceluiasi principiu uman, în esenta caruia se contopesc Hamlet cu Falstaff, cu Iulius Caesar, cu Desdemona, cu Timon, cu Viola, cu Richard al III-lea si cu atâtia altii si atâtea altele. Caci individul le poarta în sine pe toate cele bune si pe toate cele rele, iar vointa este gradinarul acestora, cum ar spune Iago. Opera lui William Shakespeare, citita cu ochii ratiunii si ai sufletului, nu ai dorintei de distractie (ce barbarie!), constituie una dintre caile de prima însemnatate catre integrarea în acest echilibru general. Întelegere, alegere, traire, într-acesta sta taina contactului cu verbul shakespearian. O meditatie continua, în sensul dinamic si transformational al acestui cuvânt; o iluminare, o împreunare interioara cu adevarul despuiat de straiele parabolei; o coborâre la izvorul proaspat al realitatii, al dorintei de autentic si al greselii, al setei de tihna si al impulsului catre singularizare si monstruos, aceasta înseamna o lectura din Shakespeare. Teatrul sau este puntea pe care o strabatem catre rezolvarea problemelor ce ne chinuie. Este cheia odihnei, desfatarii, cunoasterii si actului (cele trei dintâi nefiind decât aspecte ale celui din urma).

Atunci când exotismul triumfa în fapt si în litera, atunci când contemporanii sai se îmbatau cu aburii aventurilor titanice ale lui Tamerlan, ori cu evadarile adevarate si necrutatoare pe potecile oceanului catre orientul apusean nou redescoperit, exoticul pentru William Shakespeare este locul exilului acelui domn Prospero si care trebuie cu orice pret rationalizat, ceea ce va constitui o lege si pentru mai putin intelectualul Robinson Crusoe sau eroul birocrat al lui W. Somerset Maugham, identificat de catre moralistul (pasionatul iubitor al libertatii launtrice) N. Steinhardt, cu însusi medicul romancier (“Exotismul pentru el a lucrat în contrasens, în raspar, departarile au reîmprospatat punctul de plecare si l-au întarit. Dar lui Ulysse, nu i se întâmpla oare la fel? Sa fie periplul mereu menit a se încheia circular?” [60]). Pentru dramaturgul nostru, interesul geografic nici nu exista. Italia, da. Nu ca o tara a lumii, ci ca o provincie a unui spatiu uman originând Renasterea, nobil tinut de leagan al celor mai mari cunoscatori laici si occidentali ai sufletului. Danemarca? O vecina de-a Angliei. În schimb, geografia psihicului uman, ce desfatare! Asta s-a si straduit sa cunoasca si sa stapâneasca magul Furtunii. Restul a fost o întâmplare nenorocita, între rupându-l de la studiile sale, aidoma aceleia care l-a facut pe Kant sa-si paraseasca orasul o data în viata. Shakespeare ne-a lasat un mesaj de o mare profunzime carturareasca, plasat în planul unui verticalism ametitor: nu aventura, ci ecoul si semnificatia ei.

Shakespeare este piscul de pe care îmbratisam departarile. El este locul de taina în care ne întâlnim cu noi însine.