Arthur Henry Howard Heming

Grupul Celor Şapte

Arthur Henry Howard Heming s-a născut la Paris, în Ontario, în anul 1870. A urmat cursurile Şcolii de Artă din Hamilton, localitate apropiată de locul său de naştere, rămânând profesor acolo în perioada 1887-90. A fost de timpuriu dotat pentru exerciţiul fizic şi şi-a început escapadele prin ţinuturile sălbatice încă de la vârsta de 16 ani.  Cum se delecta schiţând ceea ce vedea, îşi luă curajul să trimită desenele făcute în timpul călătoriilor sale revistelor, cum ar fi Harper’s Weekly, care, spre bucuria lui, le achiziţionară.
Până în 1899, se întreţinu ca ilustrator de ziar şi de carte, iar atunci se înscrise la Liga Studenţilor de Arte, din New York, pentru a-şi perfecta talentul. Fericite timpuri când ziarele şi paginile cărţilor formau gustul publicului cititor încredinţând ilustrarea articolelor şi a romanelor ori scrierilor de călătorie unor desenatori ale căror realizări contribuiau să facă ştirile, conţinutul, mai pregnante, mai uşor asimilabile, le confereau viaţă, printr-această calitate din urmă transformându-le din ceva efemer în umbre ale eternităţii, împrumutându-le, aşadar, o fărâmă din ceea ce este specific omului.
Cred că este singurul din Grupul celor Şapte care, în vederea îmbunătăţirii sale artistice, s-a orientat către Anglia, unde şi-a început uceniciile, în 1904, cu pictorul Frank Brangwyn.
A revenit la munca de ilustrator de ziare, iar Harper’s Magazine l-a trimis în ţinuturile Cercului Artic să realizeze desene.
Nu numai această activitate l-a atras, ci şi literatura documentară. A semnat mai multe volume privitoare la viaţa în sălbăticia canadiană, pe care le-a şi ilustrat.
Pictor propriu-zis, a devenit abia prin 1930. Motivarea este ridicolă. I s-a spus că suferea de o deficienţă a organului vederii, anume că nu distingea toate culorile. În urma acestui diagnostic fals, s-a temut că va folosi alte culori decât cele naturale. Din pricina fricii acesteia, nu lucră decât cu negru, alb şi galben, culori asupra cărora fusese asigurat că nu se înşela. A continuat în acelaşi mod până la vârsta de 60 ani, când un alt diagnostic reveni asupra celui precedent, Arthur Henry Howard Heming descoperind că de fapt, ochii săi nu aveau nimic, percepeau toate culorile. Va să zică abia atunci a început să picteze cu adevărat. Urmă o carieră strălucită de colorist, ce dură din păcate numai zece ani! A murit în Hamilton, în 1940.
Pomeneam că în urma sa au rămas şi câteva cărţi. Cea dintâi pe care a publicat-o a fost “Spirit Lake” (1907). Urmă: “Drama pădurii” (1921) al cărei titlu complet era: “Drama pădurilor, naraţiune de iubire şi de aventuri de Arthur Heming; ilustrată de autor cu reproducerile unei serii de picturi ale sale deţinute de muzeul regal Ontario”, publicată de Garden City, N.Y., Toronto, Doubleday, Page & co., în anul 1921. Apoi apăru “Pădurea vie”, în 1925.
Continuă călătoriile în nord şi activitatea de ilustrator. Îl însoţi pe un celebru aventurier, Caspar Whitney, la Barrengrounds, a patrulat cu Poliţia Regală Călare din Nord Vest prin munţi, a străbătut 550 mile pe plută, 1000 mile cu sania trasă de câini, 1700 mile cu rachetele de zăpadă şi 3300 mile în canoe.
Rezultatul acestor parcurgeri amănunţite ale spaţiului nordic a fost printre altele ilustrarea unei scrieri de James Williams Tyrrell (1863-1945), intitulată: “Străbaterea Canadei subarctice, o călătorie de 3.200 mile cu canoe şi rachete de zăpadă prin ţinuturile pustii, de J. W. Tyrrell, incluzând o listă de plante culese cu prilejul expediţiei, un vocabular de cuvinte eschimo, o hartă a drumului şi un indice.” Cartea, apărută la Toronto, la editura lui W. Briggs, în anul 1898, era ilustrată cu fotografii luate în timpul călătoriei şi cu desenele lui Arthur Heming.
A rămas în urmă-i şi un manuscris ce a văzut lumina tiparului post-mortem, în 1971, la Essex, Conn., Pequot Press, intitulat: “Domnişoara Florence şi artiştii din Old Lyme”. Lucrarea a fost ilustrată de James Stevenson şi prefaţată de Nelson C. White.
În temeiul unei opinii răspândite deşi nedrepte, preocuparea de ilustrator i-a dăunat renumelui de pictor, cea dintâi fiind socotită sub nivelul artei adevărate. Deşi în cursul vieţii s-a bucurat de o faimă impresionantă, timpul a aşternut asupra numelui său tăcerea.
Arthur Henry Howard Heming s-a distins de colegii săi din Grupul celor Şapte prin aceea că a inclus forme umane în picturile sale. Este vorba despre locuitorii nordului, aborigeni, poliţişti călare, vânători, o întreagă dare de seamă asupra celor care trăiau din munca lor în ţinuturile aspre de la miazănoapte.

Cu o lună înainte de moarte sa, un reputat pictor, W.J. Phillips, a publicat un portret al artistului foarte avantajos pentru cel din urmă.
“Mijlocind activităţile sale de călător, vânător, ilustrator, literat şi pictor, el a dobândit o recunoaştere internaţională. Stăpâneşte un stil uimitor de viguros, cu atât mai unic cu cât nu datorează nimic nici unei şcoli sau tradiţii recunoscute. El se îndulceşte cu incidentele dramatice de pe câmp şi din pădure, interpretându-le cu accente îndrăzneţe şi cu ritmuri marcate al căror sens neîndoielnic i-a parvenit datorită observărilor personale ale mişcărilor din sălbăticie profilate pe fundalul încremenit al zăpezilor şi aerului de puritatea cristalului.”