Cateva cuvinte despre poetul Horia Nitulescu

De numele poetului Horia Niţulescu am aflat de pe vremea când eram încă elev de liceu la Craiova, prin anii 1936-1937, din revistele “Gândirea” şi “Sfarmă Piatră” (mi se pare) pe care le citeam atunci.

De aceea, când am aflat că se găseşte în Aiud, printre deţinuţii politici, m-am bucurat şi am căutat să-l întâlnesc. Şi, într-adevăr, prin vara anului 1950, când conducerea comunistă a închisorii Aiud ne-a scos din celular şi ne-a obligat să lucrăm în fabrica inginerului Stoica pe care o naţionalizaseră şi care era lipită de unul din zidurile închisorii, unde înaintea noastră lucraseră deţinuţii de drept comun şi cei cu vederi comuniste, am avut prilejul să-l întâlnesc pe poetul Horia Niţulescu.
Întâlnirea a avut loc pe una din aleele fabricii. Cred că lucra la sectorul de prelucrare a lemnului, căci cei care nu aveau o calificare erau folosiţi la confecţionarea, şlefuirea şi asamblarea pieselor de şah, a tablelor şi la lustruirea pieselor ce compuneau mobila care se construia în aceste ateliere.
Primele impresii pe care mi le-am făcut despre răposatul Horia Niţulescu au fost singurătatea şi frământarea degajate de fiinţa lui. L-am întâlnit de aproximativ trei ori şi întotdeauna singur. Nu l-am văzut niciodată în compania cuiva. M-am dus la dânsul şi m-am prezentat. Eram mai tânăr şi aşa învăţasem. Citeam pe faţa lui frământarea care îl mistuia, şi aceasta mă atrăgea mai mult la el. Am avut câteva discuţii cu dânsul privind magistrul de la “Gândirea”. Era vorba de Nichifor Crainic, precum şi de posibilitatea de a deveni o personalitate, aceasta fiind o a doua problemă, de a deveni un om de cultură. Îl aprecia mult pe Nichifor Crainic,  despre care spunea că nu este un savant, un şoarece de bibliotecă, dar că era un gânditor de profunzime, că nu a citit mult, dar a citit esenţialul – medita mult, dar mai ales era un cărturar şi un poet inspirat de Dumnezeu.
A doua problemă pe care a dezbătut-o răposatul Horia Niţulescu a fost aceea a structurării în fiinţa ta a unei veritabile personalităţi printr-un proces de sistematică culturalizare, propunând un studiu de “şapte ani neîntrerupţi”, urmat de un alt proces de meditaţie cu privire la ceea ce ai citit pentru ca ceea ai ingerat să nu rămână în straturile superficiale ale conştiinţei, ci să coboare în adâncurile aproape insondabile ale inconştientului.

Părerea mea este că răposatul Horia Niţulescu, pe lângă că era un om de o aleasă cultură, avea, în dar de la Dumnezeu, sclipiri de geniu.

Prin anul 1953 s-au făcut schimbări în fabrica de la Aiud, o parte dintre noi a fost izolată la Zarcă (în legătură cu focul ce s-a pus la talaşul unde se lucrau lăzile de muniţie), iar alţii au fost duşi la minele de plumb şi la Canal, aşa că am pierdut legătura cu acest minunat om.

GEORGE POPESCU GLOGOVEANU
21 noiembrie 2006, Craiova.

Tags

Related Posts

Share This