UN OM CAT UN VEAC

încătuşat de un regim ateu: PETRE ŢUŢEA.

Omagiu pentru posteritate.

de Cicerone Ionitoiu.

S’a născut într’un colţ de rai al spaţiului mioritic, în ziua celebrării Sf..Apostol Toma, pe 6 octombrie 1901, ca fiu al preotului din com. Boteni de pe plaiurile muscelene.
Copil de 9 ani, rămas orfan de tată a intrat în slujba Ţării, tot copil dar – de trupă – la regimentul din Câmpulung Muscel. Fire energică, cu minte sclipitoare a fost trimis să urmeze Liceul “Neagoe Basarab” din localitate şi după cum mărturiseşte “a intrat în şcoală cum intră leul în cireadă: o mănâncă toată.”
Cursul superior l-a urmat la Liceul “Gheorghe Bariţ” din Cluj de unde tot militarii impresionaţi de inteligenţa şi setea lui de cunoaştere l-au îndreptat spre Facultatea de Drept din Cluj, unde în 1928 şi-a luat doctoratul. Însetat de cunoaştere, dincolo de posibilităţile oferite de cadrul universitar, a fost remarcat de Alexandru Vaida-Voevod, unul dintre ctitorii României Unite şi i s-a oferit posibilitatea  să-şi perfecţioneze cunoştinţele la Universitatea “Humbold” de la Berlin, în legătură cu formele de guvernământ.
Reuşeşte să acumuleze un bogat material filozofic, de drept şi economie, pe care-l sortează ca într’o bibliotecă şi-l răspândeşte cu generozitate celor din jur.
Se plimbă prin secole şi adună tot ce a putut să dea mai bun gândirea omenească de la Socrate, Platon şi Aristotel, şi după ce s’a “dumirit” în filozofia greacă a trecut la cea indiană şi greacă ajungând la idealiştii germani de la Kant la Feuerbach, trecând prin pesimismul lui Schopenhauer, contradicţia lui Hrgrl şi concepţia lui Schelling despre revelaţia divină.

În scurtul timp petrecut în Germania a devorat ca “leul” tot ce a putut, nu numai pe terenul filozofic al cunoştinţelor concrete despre natură şi societate, dar a pătruns adânc şi în cele ale dreptului şi economiei. Toate acestea le-a făcut în timp ce în jurul lui totul se cutremura datorită crizei economice mondiale şi frământărilor sociale cauzate şi de urmările primului război mondial. În faţa ochilor i se derula reprimarea forţelor democratice şi promovarea forţei în rezolvarea problemelor externe.

Însetat de cunoaşterea şi propovăduirea adevărului, Petre Ţuţea nu se sfieşte să mărturisească despre el, în faţa naţiunii pe care se angajase să o slujească cu credinţă şi să facă oamenilor binele cu carul, ca: “Am fost în tinereţe de stânga din generozitate. Pentru că, vorba ceea: dacă până la 30 de ani nu eştide stânga, n-ai inimă, dacă după 30 ani mai eşti de stânga şi nu eşti conservator eşti cretin. Confundam în tinereţe comunismul cu comunitarismul.”
Timpul cu toate greutăţile ce au căutat să-i violenteze după trup şi sufletul, l-a convins asupra unui alt adevăr că “Stânga nu poate guverna. Când vine la putere, e pustiu. Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.”
Întorcându-se din occident, la cumpăna vârstei de 30 ani, se angajează în confruntările culturale şi ideologice publicând eseuri şi studii politico-economice, orientându-se spre dreapta sub influenţa lui Nae Ionescu, care pentru Petre Ţuţea însemna “meditaţie metafizică mutată la nivelul cotidian sau ridicarea cotidianului la nivel filozofic.”
La această cumpănă a vieţii dumirindu-se că “fără Dumnezeu omul rămâne un birt animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri” , Petre Ţuţea s’a rupt de stânga şi a devenit în 1937 simpatizant legionar, iar în 1940 şeful cuibului Nae Ionescu.
În guvernarea de după 6 Sept. 1940 ca Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale a făcut parte din delegaţia economică ce a mers la Moscova pentru stabilirea contactelor economice cu U.R.S.S.
Povestind despre cele câteva luni petrecute la Moscova subliniază obrăznicia şi perfidia rusească şi smulge vălul de pe diplomaţia moştenită şi perfecţionată de Stalin, în discuţia ce a avut Grigore Gafencu cu I.V.Molotov:
“Bine excelenţă, să zicem că Basarabia aţi mai stăpânit-o, prin raptul teritorial al ţarului Alexandru I, la 1812, şi prin trădarea turcească, dar Bucovina de ce aţi luat-o, că n-aţi stăpânit-o niciodată!”
“Asta-i o eroare” ar fi răspuns Molotov.
“da, şi de ce n-o reparaţi?” , i  s-a adresat diplomatul român.
“Când înghite Rusia ceva, nu-i dispusă să dea afară” , a răspuns rusul cinic.
În aceste condiţii s-au mai purtat discuţii “diplomatice” pentru aplanarea diferendelor româno ruse şi încheierea tratativelor economice.

Întors în ţară, peste câţiva ani, Petre Ţuţea avea să trăiască să vadă “eliberarea” , iar după bătaia cu pumnul în masă a lui Vâşinschi, tot el, Petre Ţuţea  împreună cu profesorul Nicolae Tatu să înceapă alte tratative, de data aceasta la Bucureşti, cu delegaţii comunişti din jurul Anei Pauker, pentru integrarea mişcării legionare în politica adusă de “eliberatori”.
Şi alţii au încercat “apropierea”. În arhivele securităţii e denumit grupul “oportuniştilor” (P.P.Panaitescu, Liviu Stan, Noveanu), grupul muncitorilor (Dimitrie Grozea – Tibi Teodorescu )), grupul Radu Mironovici, dar a reuşit trio Nicolae Petrescu – Vică  Negulescu – Nistor Chioreanu, care au şi semnat pactul de Sf. Nicolae, în anul 1945.

CATACLISMUL   SOCIETĂŢII  ROMÂNEŞTI

“Eliberarea” rusească a început prin jaf şi demolare. Au luat tot ce le-a căzut în mână, folositor sau nefolositor, numai ca să distrugă, să pustiască.
Această soartă au avut-o şi lucrurile materiale şi fiinţele umane.
Jaful însoţit de minciună, de delaţiunea de jos până la cele mai înalte sfere şi de crimă, au început să guverneze societatea românească.
S’a început cu furtul voinţei naţionale, desfiinţarea partidelor politice, decapitarea armatei, alungarea regelui, activitatea cultural educativă. Activitatea cultural educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva bisericii, din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate, în facultăţi trebuie să ajungă cei ce provin din cele mai joase categorii sociale neinteresaţi pentru perfecţionare, ci doar pentru o diplomă, literatura idealistă dăunătoare educaţiei trebuie scoasă de peste tot, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate ţăranilor concomitent cu creşterea cotelor pentru a se putea începe colectivizarea, reprezentanţii opoziţiei politice trebuie să fie închişi şi condamnaţi sub acuzaţia de “înaltă trădare”..
Petre Ţuţea constatând că sistemul comunist înseamnă negaţia omului spune: “Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa.”
Şi în primele eşaloane din 15 Mai 1948, la un secol după – Adunarea de pe Câmpia Libertăţii – a luat drumul închisorilor comuniste.
Numărul arestărilor de la această dată ridicându-se la 4 – 5000 de legionari.
Nici nu începuse bine torturarea celor arestaţi şi pe 8 Iunie acelaşi an 1948, prin Decretul nr. 76 a fost desfiinţată ACADEMIA ROMÂNĂ, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural, iar cei 165 membri au fost aruncaţi afară şi supuşi unor presiuni psihice şi fizice “vecine cu nebunia”.
Iată numele a câtorva zeci dintre aceste somităţi de renume internaţional care au fost încătuşaţi şi aruncaţi în temniţe, pe drumul fără întoarcere al multora: George BRĂTIANU, Victor RĂDULESCU, Mircea CANCICOV, Dumitru CARACOSTEA, Silviu DRAGOMIR, George FOTINO, Onisifor GHIBU, Pantelimon HALIPA, Emil HAŢIEGANU, Iuliu HOSSU, Alexandru I. LĂPEDATU, Ion I. LĂPEDATU, Ion LUPAŞ, Iuliu MANIU, Alexandru MARCU, G.G.MIRONESCU, Iuliu MOLDOVAN, Iaon NISTOR, Petre P. PANAITESCU, Zenobie PÂCLIŞEANU, Ion PETROVICI, Ion RĂDUCANU, Radu R. ROSETTI, Teofil – Sauciuc SĂVEANU, Victor SLĂVESCU, Florian ŞTEFĂNESCU – Goangă, Gheorghe TAŞCA, Anibal TEODORESCU.
Academia medicală şi Academia de Ştiinţe au fost şterse prin acelaşi decret şi în locul acestor trei focare de cultură şi ştiinţe, în pustiul rămas, au făcut o întreprindere de stat pe care au numit-o pompos “Academia Republicii Populare Române” , cu o adunătură de vreo 20 pe care i-a numit într’un comitet de iniţiativă.

Şi comunismul, căruia Petre Ţuţea i-a spus pe nume “o crimă continuă” a trecut, după epurarea învăţământului universitar, la aruncarea în temniţe a circa 200 (poate şi mai mult) de cadre universitare (asistenţi, laboranţi, conferenţiari, profesori).
După înlăturarea reprezentanţilor culturii civilizatoare, pentru a nu rămâne urmă din trecut, au ars ce nu putuseră trimite la Moscova, chiar şi lucrările celor morţi (care le scăpaseră din gheare), pentru ca pustiul şi uitarea să se aştearnă nestingherite peste tot ce mişca pe unde ajunsese ciubota.
Şi din cele adunături în întreprinderea academică de stat au trimis pe Iorgu Iordan la uşa lui Stalin ca să-şi continue delaţiunile din ţară. Şi a început-o cu Ion Petrovic.
Alţii, din aceeaşi întreprindere ca Mihai Sadoveanu şi Demostene Botez au primit misiunea în 1958 să destabilizeze exilul românesc din Franţa, dar eforturile le-au fost zadarnice.
Un altul care a participat la operaţiunea “scrum”, nu a fost uitat de “urmaşi” şi după 1990 a fost şi el angajat în întreprinderea academică şi munceşte cu râvnă să îngroape trecutul şi dosarul, socotind că arheologia îşi are rostul numai in Ceruri.

UNII AFARĂ BENCHETUIAU, ROMÂNII ÎN TEMNIŢE GEMEAU

Dar nu renunţau la transmiterea mesajului de trăire în libertate şi independenţă pe care-l făceau generaţiilor ce se succedau chiar sub cnutul sălbatic, ca pe timpul năvălirilor barbare. Dacă atunci se ascundeau prin codri sau peşteri ducând amarul, sub tirania lui Gh. Gheorghiu-Dej, urmaşii o continuau, unii cu armele prin munţi şi alţii prin catacombele Jilavei, Aiudului, Sighetului, Miercurii Ciucului, Gherlei.predând ştafeta culturii şi speranţei în înviere, fiilor şi nepoţilor.
Cu miile de preoţi în frunte, uniţi, cu credinţa nestrămutată cântau “Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi nu vă plecaţi” , reuşind să prăbuşească zidurile, să se lumineze iarăşi pământul.

VIAŢA  ÎN  CATACOMBE

Academia, Universităţile şi Biserica fuseseră alungate din Cetate şi înghesuite prin hrube unde continua să mocnească să-şi îndeplinească menirea.Printre opozanţii Cetăţii, biciuit fusese adus în “noua lume” şi Petre Ţuţea care refuzase să bea paharul cu otravă.

Omul, Petre Ţuţea, adunase în el o bibliotecă organizată în cap şi de unde scotea adevăruri pe care le împrăştia celor din jur, combătând din postura, pe acei şarlatani care furaseră dreptul cetăţenilor de a cunoaşte realitatea.
I s’a mai spus lui Petre Ţuţea şi – Socrate al nostru – deoarece ca şi modelul lui antic nu a scris nimic, dar a spus destul de mult prin ce a grăit.
În acel an 1948, de rău augur pentru ţară, o mică parte dintre cei arestaţi printre care se număra şi Petre Ţuţea, neintrând încă în obiectivul înscenărilor penale, după o scurtă trecere prin Jilava au ajuns în “depozitul” de la Ocnele Mari. Acolo s-au întâlnit şi cu alţii, din alte închisori, arestaţi pentru că le încurcau socotelile comuniştilor în acea perioadă de răsturnări sociale.
În acest haos creat, Petre Ţuţea defineşte “comunismul ca infractor la ordinea universală, naturală” iar pe comunişti îi arată ca infractori nu oameni politici, ce trebuie judecaţi pentru crimele comise în continuitate, după cum vom vedea.
Temniţa de la Ocnele Mari fusese ocnă în care criminali erau puşi să taie la sare. Comuniştii creaseră o fabrică de mobilă şi-i scosese la suprafaţă pe hoţi şi criminali dându-le în grijă deţinuţii politici ca să-i reeduce şi un regim de favoare.
Comandantul închisorii era un Alexandrescu, ajutat de politrucii Ionescu Traian şi Aramă, în jurul cărora se găseau brute ca Sava, Ceauşu, Lupu, Filimon.
Colegii lui Petre Ţuţea se cifrau la vreo sută din toate categoriile politice, printre ei găsindu-se personalităţi politice precum: Arnăutoiu Iancu din Nucşoara, Andrei Adam preot din Caransebeş, Bârsan Tache, Boborodea Viorel, Boia Ilie avocat, Bolintineanu Petre, Brânzoi Constantin din Dudeşti-Cioplea, Budişteanu Radu (ministru – avocat), Cartojan Alexandru (profesor Vlaşca – PNŢ), Caranica Gula, Chele Gheorghe (prefect comunist a falsificat alegerile în 1946 şi tutuşi l-au arestat administrativ), Chirilă (minier din munţii Apuseni fost deputat comunist în 1946), Chiricuţă Toma ( preot la biserica Ylătari – Bucureşti), Ciorogaru                  , Codreanu Decebal (fratele lui Corneliu Codreanu), Coroană Dumitru (general erou), Corbu          (inginer), Coruţiu Victor (profesor), Cristescu Gheorghe – Plăpumaru (vechi comunist disident), Cosmovici Horia (avocat), Dobrescu Aurel (doctor, deputat – ministru P.N.Ţ.), Dumitrescu Ion – Borşa (preot, secretarul mişcării legionare), Dumitrescu Puiu (general), GÂNSCĂ Elisie din Făgăraş, Ghica Şerban (inginer PNŢ), Grama Gheorghe (făcut studii 15 ani la Roma şi venit pentru o catedră universitară), Hagibirea    (doi fraţi macedoneni), Hanu Vasile (profesor), Jianu Ştefan (doctor membru P.S.D.), Jovin Ion (doctor, prof. universitar membru P.N.Ţ.), IONESCU Emilian (general), Ionescu Nicolae – Galbeni (tânăr PNŢ), Iuga Liviu (avocat de la Timişoara), Leucutia Aurel (ministru PNŢ), Kiselicescu (colonel), Maier Nicolae (muncitor din Făgăraş), Mătuşu Nicolae (macedonean procomunist în Grecia, fugit să nu fie arestat şi închis de tovarăşii români), Manoilescu Mihai (ministru), Măcărescu Gheorghe (deputat P.N.Ţ.), Marinache Ion (fruntaş PNT), Mihail Gheorghe (general), Mihai Ion, Mateiaş Virgil (avocat din Făgăraş, fruntaş legionar), Mirescu Ion, fruntaş P.S.D.), Munteanu Bob (avocat), Nanu Victor (colonel din Muscel), Nicola Andrei (senator PNŢ), Niculescu Malu (fruntaş P.S.D.), Olteanu Florin, Ottulescu Emil (avocat PNŢ), pandrea Petre (avocat, membru comunist, cumnatul lui L.Pătrăşcanu), Pavel Pavel (fruntaş P.N.Ţ.), Papanace Atanase (fruntaş legionar), Petcu Ştefan (din tineretul PNŢ), POPESCU Iosif – Toma (preşedintele tineretului capitalei PNŢ şi avocat), Popovici Mihai (fost ministru, deputat PNŢ în toate legislaturile, vice preşedinte PNŢ), Pitpinicus (grec din armata lui Marcos, venit din Grecia şi închis la români), Rădulescu Savel (secretarul lui N.Titulescu la Liga Naţiunilor şi ministru), Sima Ion (ţăran de 80 ani din Mândra – Făgăraş ridicat cu 4-5 membre din familie închise tot la secţia femei din Ocnele Mari), Schileru Aristică (fruntaş PNŢ din Gorj), Solomon Virgil (ministru P.N.Ţ.), Stoica Vasile (ambasador, ministru, participant la 2 conferinţe de Pace după cele 2 răyboaie mondiale, un poliglot care vorbea 10 limbi şi citea alte 4 limbi), Taflan vasile (avocat), Teodorescu Chiţu (senator P.N.Ţ. de Râmnicul Sărat), Valman (evreu boteyat din Maramureş), Vălimăreanu Ion (teolog din com. Ţigăneşti – Muscel), Vinograschi Duiliu (fruntaş P.S.D.), Verşescu Ştefan (avocat din Piatra Neamţ), Vojen Victor – Ion (ministru, fruntaş legionar), Zaharia Romeo (îşi pierduse o mână pe front, aghiotantul Mareşalului Ion Antonescu) şi încă mulţi alţii..
Cu majoritatea dintre aceşti Ctitori de Ţară, corifei ai vieţii culturale şi politice dintre cele două războaie mondiale, Petre Ţuţea şi-a împărţit timpul din 1948 – 1953, fie sub chinurile administraţiei şi a infractorilor de drept comun, bătuţi şi batjocoriţi, fie pedepsiţi în izolări în condiţii de exterminare, cu mâncarea înjumătăţită, şi nu numai atât.

Între două izolări, sau o lipsă de “vigilenţă” , asupriţii celor fără de Neam şi Dumnezeu, profitau de orice moment şi fiecare în felul lui, sau în domeniul lui, căuta să împărtăşească din cunoştinţe, să transmită mai departe, oral, o parte din continuitatea spirituală. Şi dintre ei nu lipsea Petre Ţuţea care cu o însufleţire greu de egalat şi un limbaj colorat pe înţelesul tuturor, plimba pe cei prezenţi, prin secolele pline de lumină, realizări şi învăţăminte.
Din mijlocul celor de la Ocnele Mari, În Noiembrie 1950 au fost ridicaţi câţiva foşti miniştri, printre ei numărându-se Mihai Popovici, Virgil Solomon, Mihail Manoilescu, Aurel Dobrescu şi Radu Budişteanu, şi duşi la Sighet.

PRIMA  REEDUCARE

Diabolicul sistem de schingiuire până la moarte, de distrugere a fiinţei şi spiritului uman aplicat din dispoziţia demenţilor din partidul comunist, aplicat la Piteşti şi Gherla în 1949 – 1951, a fost “exportat” şi în alte închisori. Cei care s-au ocupat de această sinistră “afacere” comunistă au fost printre alţii inspectorul Nemes Iosif şi coloneii Sepeanu Teodor şi Czeller Ludovic. Ei au mers la Piteşti şi au ales şi trimis la:
-Peninsula, pe Bogdănescu Ion, Livinschi Mihai, Grama Octavian, Enăchescu Simion.
-Praşov,  pe Sobolevschi Maximilian  şi Prisăcaru Adrian pe 24-03-1950;
-Tg. Ocna, Pătrăşcanu, I. Nutti, Bârjoveanu, Badale Virgil, Andreev Andrei.
-Caransebeş,  pe Srăchinaru Constantin cu o echipă, veniţi după eşecul de la închisoarea Tg. Ocna.

Pentru Ocnele Mari s’a pregătit o echipă dintre deţinuţii din Piteşti cărora le expira pedeapsa şi fuseseră trecuţi la lăgărişti, în loc să fie eliberaţi.
Printre aceştia se găsea: Ştefănescu Grigore din Vâlcea care în timpul condamnării de 1 an şi jumătate a bătut alături de Ţurcanu în camerile de tortură şi când i-a expirat pedeapsa l-a trecut în secţia lăgăriştilor din Piteşti pentru a continua torturarea celor necondamnaţi penal, adică administrativ.
Samson Ion, medicinist originar din Roman arestat în Mai 1948, a trecut prin Suceava unde a acceptat să se alăture grupului de reeducare Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste. Ajuns la Piteşti a bătut alături de Ţurcanu şi la expirarea pedepsei a fost trecut alături de Ştefănescu Grigore ca să tortureze pe cei din secţia lăgărişti.
Gemeniuc Constantin, bucovinean condamnat după rebeliunea din 21-01-1941, eliberat în 1948 a ajuns la Piteşti unde a colaborat cu grupul torţionarilor lui Ţurcanu.
Vlădoianu Liviu, venit de la Piteşti cu pedeapsa expirată.
Yoican Dumitru care era lăgărist şi a participat la omorârea lui Cristea ion.

După ce au lăsat în urma lor mort pe avocatul Crăciunescu Mirecea din Roman, şi pe alţii schilodiţi, această echipă a fost adusă la Ocnele Mari unde li s-au pus la dispoziţie camerile 10, 11 şi 12 de la etaj şi le-au dat pe mână 20 de deţinuţi lăgărişti. Printre ei se găseau avocatul Vasile Taflan, avocatul Nicolae Mătuşu, Avocatul Virgil Mateiaş, profesorul Vasile Hanu, muncitorii Maier Nicolae şi Gâscă, macedonenii Caranica Gula şi Papanace, filozoful Ţuţea Petre, preotul Andrei Adam (din com. Zerveşti – Caraş), Ilie Boia (avocat din Roşiorii de Vede), Botea Ilie, VERSESCU Ştefan (avocat din Piatra Neamţ), Grama Gheorghe.
Au fost supuşi la torturi îngrozitoare, bătăi cu bâte, curele, cozi de mătură după ce erau legaţi la gură cu cârpe murdare şi apoi loviţi peste cap, mâini, picioare până ce cădeau pe duşumea, fiind apoi jucaţi în picioare cu bocancii.
Nu se opreau nici când începea sângele să curgă din victime. Infernul a durat 6 luni. S-au petrecut destule drame. Veşescu Ştefan a încercat să se spânzure şi nereuşind a refuzat să mai mănânce, l-au alimentat forţat şi bătut cu funia udă în Vinerea Patimilor din 1951, dar n’a cedat până l-au scos în nesimţire.Un altul, preotul Andrei Adsam a înnebunit, iar Grama Gheorghe feciorul unei văduve sărace din Ardeal, care după ce studiase istoria 13 ani la Roma şi venise cu promisiunea de a-l face profesor universitar, a fost torturat până şi-a pierdut minţile, nemaiputând suporta, şi târât în beci de criminalii de drept comun (şoferul din Ploieşti Zoican Ion şi Mihai Strungaru) a fost omorât sub îndrumarea conducerii politice.
Pe 30 August 1951 banda călăilor şi-a încetat activitatea criminală şi supravieţuitorii, schilodiţi au fost readuşi printre ceilalţi, cărora printr-o minune nu le-a venit rândul.
Petre Ţuţea a ieşit schilodit, la jumătate din greutatea avută, cu pielea numai petice nevindecate, înfometat.Şi cu ceilalţi au fost puşi să muncească în atelierele de tâmplărie sub supravegherea celor de la dreptul comun. Neputând decât să târască scândurile, Colonelul Marţian care după 8 ani de prizonierat prin lagărele de exterminare, fusese adus direct la Ocnele Mari. Era numai piele şi os, un schelet ambulant. În această situaţie, ofiţerul politic îl scotea zi şi noapte la corvezi până a făcut o congestie cerebrală, dar nu i s-a administrat nici un medicament. Şi un alt coleg de suferinţă al lui Petre Ţuţea, generalul erou, Dumitru Coroamă, forţat prin frig, prin apă, să facă corvezi, a paralizat. Petre Ţuţea cu constituţia lui fizică a rezistat, dar era înfometat că de multe ori îi venea să mănânce luna, care spunea el semăna cu o mămăligă mare, care poate l-ar sătura.
Şi toţi care se găseau la Ocnele Mari, cu mult peste 1500 politici, toţi erau necondamnaţi, cu pedepse administrative, nelimitate în timp la discreţia partidului, a lui Georghiu-Dej care pe unii îi trimisese la Canal socotindu-l mormântul intelectualităţii. Despre Gheorghiu-Dej, Petre Ţuţea spunea:
“A fost o maimuţă revoluţionară; a crezut că face şi el revoluţie, deşi imita bolşevismul rusesc. Adică: să arestez oameni fără judecată, să-i ţin indefinit în temniţă, să-i pun la regim de exterminare, să-i ucid dacă vreau – asta numea el revoluţie. Aşa făcea şi Stalin şi Dej, imitându-l credea că e revoluţionar. De fapt a fost o maimuţă balcanică – a tiranizat poporul român la adăpostul armatelor ruseşti.”

Pe 31 August 1953, după ce Stalin murise, Canalul se desfiinţase, a venit rândul şi închisorii de la Ocnele Mari să lichideze politicii. Politicii au fost duşi la Făgăraş, legionarii au luat drumul Gherlei şi Midiei, alţii au ajuns la Mărgineni, altora li s’a dat recreaţie. Printre aceştia a fost şi Petre Ţuţea.

RECREAŢIA

A ajuns la Bucureşti fiindcă în altă parte nu avea unde să se ducă. Se terminase Festivalul şi plutea asupra Capitalei spiritul Genevei.

Cunoscut ca un om transparent, căruia îi plăcea să vorbească, să scoată adevărul la suprafaţă, s’a întâlnit cu unii cunoscuţi, a fost invitat la parastasul profesorului G. G. Antonescu, l-a întâlnit acolo pe profesorul universitar Petre Ştefan, veche cunoştinţă, pe Ştefan Iacobescu fost inginer la Radio şi pe alţii. Invitat în strada Caimatei, la doctorul Gabi Popescu, unde au mai venit şi avocatul Gheorghe Caftangioglu şi Nicolae Porsena şi alţii. S-au purtat discuţii ca după revoluţia din Ungaria şi urmările ei. Mama avocatului Gheorghe Caftangioglu (vărul lui Vintilă Horia care se află la Madrid) şi-a denunţat fiul că se întâlneşte cu Nicolae Porsena şi Petre Ştefan. Din acel moment s’a terminat cu recreaţia lui Petre Ţuţea.

LA  CRIMĂ  DE  ÎNALTĂ  TRĂDARE

Securitatea care avea de lucru de nu-şi vedea capul cu loturile studenţeşti, şi-a găsit timp să se ocupe de acest “complot”. În Iulie 1957 s-au arestat vreo 20 intelectuali, bărbaţi şi femei.
După percheziţie unde n-au avut ce să găsească fiindcă el avea bi8blioteca în cap, anchetatorul l-a întrebat:
“De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le?
N-am vorbit, dom’le.
Cum n-ai vorbit?
Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu?”

-Şi în timpul anchetei am leşinat din bătaie.”

Cel ce l-a bătut bine a fost căpitanul Onea Mircea, ajutat de Anhel Marin şi de Crăciun Iosif (care va avea pe conştiinţă pe Barbu Slătineanu).
La procesul care a avut loc înainte de Crăciunul 1957, ca oamenii să fie liniştiţi de Sărbători, a aflat şi Petre Ţuţea de ce este învinuit. Pe lângă participarea la parastas cei din boxă îşi împrumutaseră între ei unele cărţi, precum P. P. Negulescu, C. A. Rosetti, Vasile Alcsxandri (Discurs în legătură cu cunoaşterea Independenţei României după Războiul din 1877), bineînţeles toate corpuri delicte, aşezate la vedere pe masa preşedintelui.
A mai aflat Petre Ţuţea la proces că se discutase între prieteni despre formarea unui guvern în care-l “căftăniseră” cu un post la economia naţională.
Asta era suficient pentru a constitui complot pentru răsturnarea ordinii de stat şi s’a tradus în 18 ani muncă silnică pentru Petre Ţuţea, cu drept de recurs. Şi riposta lui a fost: “La cine să fac recurs, la Dumnezeu ?!”

De data aceasta condamnat, Petre Ţuţea a fost aruncat în “trecătoarea” de la Aiud şi apoi în “zăcătoarea” de la Aiud, la dospit.

Şi în închisoare a vorbit încontinuu: “Toată suferinţa mea se datoreşte pofteimele de a vorbi fără restricţii.” se mărturisea Petre Ţuţea. Din fiecare frază mustea înţelepciunea, pe înţelesul tuturor.. Peste tot pe unde trecea, prin celulele 6, 9, 81, în “T” sau la Zarcă vorbea încontinuu. Vorbea într’o linişte desăvârşită, de se speria şi gardianul şi mişca “iuda” de la vizetă, la al cărui ţăcănit se oprea ca să răsufle. Şi nu de puţine ori a fost pedepsit, fie iarna dezbrăcat la izolare, fie vara, fie 3 zile, fie o săptămână.
Ofiţerul politic l-a întrebat pe un ţăran ce înţelege din tot ce spune Petre Ţuţea. El a răspuns: “nu înţeleg nimic, dar e grozăvie!”

ŢUŢEA  A  RĂMAS  ETALON  ÎN  SECURITATE

Trecuseră doi ani de când căpitanul Onea Mircea care-l bătuse pe Petre Ţuţea nu putea să-l uite. În vara lui 1959 i-a picat în mână filozoful Constantin Noica, şi pentru că nu-i mergea ancheta cum voia el, bătându-l i-a strigat: Bă cu mine nu-ţi merge, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea.

Deci era grozăvie acest om prin temniţele comuniste.
De fapt nu trebuie uitat că se mutase în închisoare şi Academia, şi Cadrele universitare şi în temniţe se continua pregătirea culturală şi ştiinţifică a celor ce le fusese interzisă afară.
Şi anii treceau, şi domnii continuau să poarte flacăra culturii, până într’o zi când “raţiunea de stat” după ce adusese ţara într’o stare de anarhiedistructivă şi gemetele nevinovaţilor trecuseră prin sârma ghimpată ce transformase ţara’ntreagă într’o închisoare, atunci s’a hotărât să se reeduce deţinuţii.

REEDUCARE:  “O  MARE PORCĂRIE.”

Aşa a caracterizat Petre Ţuţea încercarea de a elibera deţinuţii compromişi.
Până în anii 1950 securitatea nu reuşise să-şi justifice înscenările. Pentru a-şi face de lucru a găsit câteva cozi de topor printre deţinuţi care să-şi tortureze colegii de suferinţă ca să stoarcă declaraţii chiar mincinoase, despre ceea ce ascunsesaeră în timpul anchetei. Torţionarilor li se promisese eliberare înainte de termen şi servicii bune după aceea. În schimb li s-au dat gloanţe.

De data aceasta, după un deceniu li se cerea deţinuţilor să se autoacuze, să arunce cu noroi asupra trecutilui, să demaşte prietenii, colegii, rudele chiar părinţii, cu promisiunea ofiţerilor politici că nimeni nu va avea de suferit. Şi în temniţa însângerată se murmura încă “îndemnul la luptă” a lui Radu Gyr:
“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s:
Adevăratele înfrângeri,
Sunt renunţările la vis.”

În această nouă etapă când numărul “duşmanilor” poporului se micşorase prin aruncarea lor în – morminte fără cruci – , sporite’ntr’una an de an, Li se înălţa imnul ţintirimului, tot după slova lui Gyr în plâns de vers cu Ţara:
“.noi am făcut din voi icoane
şi vă purtăm pe frunţi cununi.
Nu plângem lacrimă de sânge
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge
ci se cuminică prin voi” ,

Şi tot atunci Petre Ţuţea ne relatează:
“Am fost solicitat să scriu pentru revista Glasul patriei, ca şi Nichifor Crainic. Mi s’a părut ciudat să fii arestat şi să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulţumesc că m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deţinut să scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuţi.”
Un învăţător din Constanţa. Ion Antohe, după 13 ani de temniţă îşi reaminteşte de cei întâlniţi şi scrie:
“Petre Ţuţea – Socratele României – cum îi ziceau cei mai mulţi, era doctor în filozofie şi ştiinţe economice. Dintre toţi care au făcut expuneri, Petre Ţuţea era cel mai ascultat, am putea spune chiar savurat, de către întreaga sală. Luările lui de cuvânt erau adevărate prelegeri de filozofie, de cultură generală şi delectare spirituală. Pe lângă talentul oratoric, Ţuţea îşi presăra expunerea cu anumite vorbe de duh şi snoave, care descreţeau fruntea şi deschideau inimile tuturor.Înalt, corpolent şi mereu în vervă, Petre Ţuţea era, cum se spune, tobă de carte. Am putea spune că era mintea cea mai cuprinzătoare care se găsea în 1964 la închisoarea din Aiud.Cu toate acestea era uzat de viaţa din puşcărie.”

Unul cu un “pogon” de stele pe umeri, un “deştept” care reuşise să înveţe din poeziile lui Gyr şi le recitea legionarilor în bătaie de joc, l-a adus pe Petre Ţuţea şi l-a pus să vorbească în faţa a 600 de deţinuţi. Şi a zis Petre Ţuţea:
“Fraţilor, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, noi nu facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el”.
Au trecut cu duiumul prin această “raţiune de stat” dirijată de col. Gheorghe Crăciun care dădea din coate să ajungă general pe scheletele lor, dup cumîi strigase în faţă neînfricatul apărător al demnităţii româneşti, Aurel State.

Dar au fost şi onorabile excepţii care nu s’au plecat, eliberându-se când s’a pus lacătuşl pe închisorile pentru politici.
La doi ani şi ceva după graţierea lui Nichifor Crainic şi angajarea lui la “Glasul Patriei” i-a venit şi lui Petre Ţuţea să intre în Decretul nr.411 publicat pe 24 Iulie 1964 şi să iasă încolonat în grupul de 3244 de condamnaţi, cu ultima garnitură.
A schimbat hainele vărgate cu altele ponosite, muncitoreşti, făcându-şi intrarea în marea închisoare în care fusese transformată ţara.
Şi avea dreptate Petre Ţuţea , pentru care nu se schimbase nimic. Avea aceeaşi poftă de a vorbi fără restricţii, el considerându-se o fiinţă gânditoare care exprimă ceea ce gândea fără cenzură. Dar securitatea rămăsese cu aceeaşi meteahnă: “Spusele mele erau consemnate la ei, au avut grijă să mi le facă arhivă. Cine vrea să-mi studieze gândirea va trebui să bată la uşa acestei onorabile instituţii.”
Scormonindu-se prin arhiva S.R.I. se găsesc date despre numitul Ţuţea Petre domiciliat în str. Ştirbey Vodă nr.164. În baza materialelor furnizate de informatori rezultă poziţia sa duşmănoasă, şi contradictorie. Considerat intelectual de mare ţinută, o bibliotecă ambulantă, cu o vervă sclipitoare ce-i permite să-şi capteze şi să-şi uimească auditoriul, se arată entuziasmat de evoluţia politico-economică a ţării.dar nu acceptă să intre în câmpul muncii, căci nu este dispus “să se bage slugă la dârloagă” (zice nota informativă a lui “Voicu” din 5 septembrie 1967. Locot. Major Gheorghe Gheorghe care întocmeşte referatul cu propuneri de avertizare menţionează că Petre Ţuţea vorbind despre cei de la Academia R.S.R. care i-au respins lucrarea – Autohtonizarea revoluţiei proletare – îi etichetează “falşi intelectuali, care au intrat acum 20 de ani pe lângă comunişti şi, din pricina incapacităţii nu lasă nici pe alţii să se ridice.”
Pe data de 31 Ianuarie 1967 i s’a deschis dosar de verificare, dovadă de omniprezenţa securităţii, în continuare, în marea închisoare.

NIMIC  NU  SE  SCHIMBASE

Percheziţiile continuau şi după efectuarea lor era chemat la securitate. Dacă la început, spune Petre Ţuţea, mă anchetau grade mici, se ajunsese la nivel de colonel. Aşa se face că după – referatul lui Gheorghe Gheorghe, şi după aprobarea lui de lt. Col. Iţcuş Dragoş, a fost să dea socoteală.
Un colonel, bineînţeles de securitate, l-a chemat pe 30 Martie 1968 la U.M. 0224 Bucureşti şi l-a întrebat de ce ponegreşte regimul la Restaurantul Scriitorilor, la care Petre Ţuţea a răspuns:
“Domnule colonel, eu la Restaurantul Scriitorilor întâlnesc tot felul de lume: oameni deştepţi, imbecili, scriitori, curve, popi. Eu nu ştiu cu care din ăştia staţi dumneavoastră de vorbă. Dar decât să vă spună ei, mai bine să vă spun eu cine sunt: sînt român, naţionalist, creştin, ortodox.”
Iar colonelul a făcut un – Proces- verbal – în care i s’a atras atenţia:
“Organele noastre sunt în posesia unor date verificate din care rezultă că în discuţiile pe care le purtaţi, abordaţi teme şi idei care contravin ideologiei marxiste, că teoretizaţi curente depăşite de timp, chiar atunci când plecaţi de la premise juste, întreţinând o atmosferă neloială regimului socialist, prin aluzii la unele stări de lucruri.” Faţă de această situaţie, organele de securitate au avertizat pe cetăţeanul Ţuţea Petre că, în cazul în care va repeta, sau va mai comite alte fapte împotriva Securităţii Statului, va fi tras la răspundere penal. Şi l-a pus să iscălească de luare la cunoştinţă, pe 30 – 03 – 1969.
La observaţii colonelul a menţionat că “Petre Ţuţea n-a recunoscut nimic din cele imputate, aşa cum, de altfel, a ţinut s’o facă şi în scris, arătându-se ofensat şi căutând să ne demonstreze că el a fost şi este un luptător pentru renaşterea naţiunii române.

Securitatea nu era numai pe urmele lui Petre Ţuţea ci supravegherea se făcea împotriva tuturor foştilor deţinuţi, în case, pe străzi şi chiar în cimitire. Arhiva SRI este plină de astfel de exemple. Astfel – Nota nr.286 A – descrie în amănunţime întâlnirea social democraţilor din iniţiativa lui Gheorghe Cristescu-Plăpumaru care a avut loc pe 11 Iunie 1967, la orele 10,30 în Cimitirul “Reînvierea” la care au participat 80 de persoane pentru comemorarea a 2 foşti membri. Se menţionează cine a vorbit şi că s’a strigat de moş Antonică  “Trăiască Gheorghe Cristescu”. În continuare se descrie fotografierea în grup şi masa cu discuţiile de la bufetul din strada Lizeanu.
În – Nota-raport din 8 Sept. 1967, col. Borşan Dumitru analizează discuţiile şi disputa din sânul P.S.D. – ului, dintre adepţii lui Adrian Dimitriu şi Gh. Cristescu, în legătură cu paternitatea partidului.
Şi tot în 1967, pe 28 Octombrie găsim prezentă securitatea şi în Cimitirul Iancu Nou din Şoseaua Mihai Bravu, unde a avut loc înhumarea lui Ghiţă Popp fost secretar general al PNŢ – ului şi ministru. În raportul făcut de colonelul Crăciun Gheorghe este descrisă în amănunţime ceremonia, vorbitorii şi multe din numele celor 150-160 participanţi.

Această continuitate represivă, era continuată şi sub Ceauşescu.După ce am văzut părerea lui Petre Ţuţea asupra lui Dej, iată ce crede despre urmaş:
“Ceauşescu n-avea mască de cezar, ci mască de golan fioros. Nu mi-am închipuit că un golan analfabet poate să aibă o asemenea poftă de luxurie.Aşazisul triumf al proletariatului, care a sfârşit ca triumf al lui Ceauşescu, a fost triumful lui Golănescu şi o trecere în întuneric.”

Petre Ţuţea a făcut parte din – Pleiada – ce s’a realizat intelectualiceşte între cele două războaie mondiale, stând alături de unii care au trecut prin temniţele de exterminare precum Mircea Vulcănescu, Gheorghe Brătianu, Gheorghe Strat, Constantin Noica, Emanoil Vidraşcu, Vladimir Străinu, Arşavir Acterian, sau cu alţii care au fost nevoiţi să-şi pună dorul căpătâi pe malurile Senei, ca Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade.

Mai mult, el ţăranul din Boteni a trăit drama neamului românesc sub cei trei vânzători ai integrităţii teritotriale şi demolatori ai demnităţii naţionale. Pe primii doi i-a definit mai sus, iar sub al treilea, care “a declarat în platforma-program că admira valorile ideale ale comunismului”, Petre Ţuţea a închis ochii pe 3 Decembrie 1991, lăsându-ne să ne descurcăm cu pustiul din ţară.
A murit cu credinţa’n Dumnezeu şi speranţa că tineretul va izbăvi Ţara.

Cicerone Ionitoiu
2006-09-03
D.B.

Tags

Related Posts

Share This

Arhiva foto – MAICA TEODOSIA LATCU

Maica Mihaela Maica Veronica

Tags

Related Posts

Share This

MAICA TEODOSIA – POEZII INEDITE

În loc de biografie

Poeziile prezentate în continuare a fost scrise după anul 1956 – când s-a desfiinţat Mănăstirea Vladimireşti şi a urmat o lungă şi grea pribegie, pentru cele 318 maici fecioare. Comitetul de conducere al Mănăstirii, în frunte cu Stareţa – Măicuţa Veronica si secretara – Maica Mihaila, precum şi duhovnicul – Părintele Ioan Iovan, fuseseră  arestaţi cu un an înainte, încă din noaptea de 29-30 martie, când un batalion de soldaţi înarmaţi şi de securişti, au invadat în forţă aşezământul cultic – locul unde s-au arătat Măicuţei Veronica – Fecioara de la Vladimireşti – Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului şi alţi sfinţi. Harul Părintelui Ioan, care în cea mai cruntă  perioadă  ateistă, chema lumea la credinţă şi iubire de Dumnezeu, obişnuise să strângă frecvent peste 30 000 de persoane. Acest entuziasm creştin nu putea place securităţii. Întreaga istorie a mănăstirii este scrisă chiar de Maica Teodosia, în cartea Grădina Doamnei, aflată încă în manuscris, dar în aşteptarea publicării.

Poeziile următoare au fost compuse pentru o maică, ce i-a fost si prietenă, unele dintre ele în încheierea unor scrisori. Ar mai fi multe de adăugat despre omul – Maica Teodosia Laţcu, care s-a născut cu un handicap locomotor, lucru compensat de inteligenţă, cultură şi sensibilitate. Însă şi greutaţile sale au fost mari, mai ales în perioada de pribegie, când de multe ori a ramas singură .

Într-o Vedenie, Maica Domnului i-a spus Maicuţei Veronica, astfel: Vei avea două maici, cu mare trecere la Tronul lui Dumnezeu! Noi credem că este vorba despre Maica TEODOSIA şi Maica MIHAILA – martira.
Şi-a dorit mult să se întoarcă  pe locul sfânt si sfinţitor al Vladimireştiului şi acest dor îl cântă în poeziile sale, precum  şi dragostea pentru cei prin care şi-a desăvarşit chemarea monahală: Măicuţa VERONICA şi Părintele IOAN IOVAN, greu încercaţi în închisorile comuniste.

NELU BACIU

Tags

Related Posts

Share This